Din Europa League pe Stadionul Municipal „Viorel Mateianu”

Transfer de marcă pentru Minerul Baia Mare. Mijlocașul ofensiv Florin Ciprian Brata a semnat cu gruparea coordonată de tehnicianul Dorin Toma. În vârstă de 27 de ani, fotbalistul a jucat șapte meciuri în Europa League cu Pandurii Târgu Jiu și FC Botoșani.

Minerul Baia Mare a realizat cel mai important transfer din această pauză competițională. Fotbalistul Florin Ciprian Brata vine în Baia Mare pentru a-și pune experiența și priceperea în îndeplinirea obiectivelor clubului băimărean, acela de a promova în eșalonul secund al fotbalului românesc.

„Mă bucur că am semnat cu Baia Mare, unde am găsit un proiect interesant prin care vom susține obiectivele propuse. Intențiile mele sunt acelea de a promova alături de colegii din echipa mea. Sper ca experiența mea să contribuie la obiectivele clubului”, a spus Florin Ciprian Brata.

Mijlocașul ofensiv a jucat peste 80 de partide la nivelul Ligii I de Fotbal, fiind component al echipelor Pandurii Târgu Jiu, FC Brașov, Corona Brașov, FC Botoșani și Drobeta Turnu Severin. De asemenea, în cariera sa, Florin Ciprian Brata a avut cinci selecții la echipa națională a României Under 21.