CS Minaur se întoarce fără puncte de la CSM Făgăraș

Deși în sezonul regulat CS Minaur a reușit să obțină 4 puncte din cele două confruntări cu CSM Făgăraș, în play-out adversarii și-au luat revanșa reușind să câștige partida pe teren propriu și să păstreze cele 3 puncte. Partida a fost dominată în întregime de gazde, băimărenii reușind să marcheze doar 7 goluri în prima repriză, cu 5 mai puțin decât gazde, astfel la pauză se intră la vestiare cu scorul 12-7.

A doua repriză începe în forță, formația băimăreană reușind să înscrie de 4 ori consecutiv, reducând astfel avantajul gazdelor la 2 goluri în min. 37 (13-11). În minutul 45 se ajunge din nou la o diferență de 5 goluri (20-15). Se continuă atacurile de ambele părți, iar partida se încheie cu victorie pentru CSM Făgăraș, scor final 27-24. În urma acestei confruntări, CSM Făgăraș egalează la puncte formația băimăreană în clasament, însă CS Minaur rămâne pe locul I datorită golaverajului.

CS Minaur: Țenghea (13 intervenții), Markelau (1 intervenție), Apostu. Csepreghi (6 – 4 din 7m), Vujadinovic (5), Haiduc (3), Brajovic (4), Popescu (2), Cristescu (2), Nagy (1), Pop Y. (1), Căbuț, Szabo, Pop E., Marta, Oargă. Antrenori: Raul Fotonea, Alexandru Sabou.

Penultima etapă din turul play-out-ului readuce echipa băimăreană pe teren propriu pentru o confruntare cu formația CS HC Buzău, joi, 2 mai.