CS Minaur pierde pe teren propriu în fața echipei CS Gloria Bistrița Năsăud

Echipa feminină a CS Minaur a pierdut confruntarea pe teren propriu cu CS Gloria Bistrița, scor final 20-21 (9-15). Partida a fost echilibrată în primele 8 minute, urmând ca din minutul 9 echipa oaspete să marcheze 3 goluri consecutive în poarta băimăreană, avantaj pe care au reușit să îl gestioneze eficient până la pauză când s-a intrat la vestiare cu scorul de 9-15.

Băimărencele revin în teren mai motivate, Medvedova reușeste să blocheze o serie de atacuri ale echipei oaspete în timp ce Tecar, Lisewska, Burlachenko, Lipară și Polocoșer reușesc să marcheze și să reducă avantajul adversarelor la doar 2 goluri. Minutul 55 aduce egalitate pe tabela de scor, Shteriova fiind cea care marchează golul care aduce bucurie în tribune (19-19). În ultimele 5 minute ale partidei CS Minaur mai înscrie de 2 ori, în timp ce adversarele reușesc să marcheze 3 goluri, partida încheindu-se cu victorie pentru CS Gloria Bistrița.

Până la finalul campionatului, echipa băimăreană mai are 5 partide, din care 3 în deplasare cu SCM Gloria Buzău, ACS Corona Brașov și HC Zalău și 2 pe teren propriu cu CSM Craiova și CSM București.

CS Minaur: Medvedova, Enache. Lysewska (7), Tecar (3), Burlachenko (2), Polocoșer (2), Lipară (2), Seraficeanu (2), Orșivschi (1), Bondar (1), Shteriova (1), Taivan, Argylean, Cîrstea, Popescu. Antrenori: Costică Buceschi, Magdalena Kovacs, Claudia Cetățeanu.

În etapa următoare CS Minaur se deplasează la SCM Gloria Buzău, duminică, 14 aprilie.