CS Minaur pierde onorabil în faţa liderului

Handbalistele de la CS Minaur Baia Mare au pierdut, cu 24-26 (12-16), meciul susţinut în deplasare cu SCM Râmnicu Vâlcea în cadrul etapei a XVI-a din Liga Florilor. În ciuda acestui eşec, băimărencele au jucat curajos şi le-au creat serioase emoţii celor 2000 de suporteri vâlceni care şi-au încurajat frenetic  favoritele, aflate pe primul loc în clasament cu punctaj maxim.

Gazdele au început foarte bine jocul şi după 7 minute conduceau cu 4-1. Oaspetele au echilibrat însă partida şi Lisewska înscrie două goluri spectaculoase care fac linişte în sală. Se joacă minute bune de la egal la egal: 5-4 (12’) şi 7-6 (17’). Gazdele se apără extrem de agresiv, de multe ori peste limitele jocului regulamentar, reuşesc câteva intercepţii în apărare şi marchează goluri „uşoare” pe contraatac. Până la pauză localnicele se desprind la 4 goluri (16-12), pentru ca în minutul 34 avantajul să crească la 5 goluri (18-13).

Marija Shteriova provoacă panică în apărarea gazdelor şi Minaur se apropie la un singur gol diferenţă la jumătatea reprizei secunde (18-17). Din păcate, echilibrul se rupe din nou pe fondul unor ratări din situaţii „unu la una” ale băimărencelor. În minutul 51 Vâlcea are 25-19, dar oaspetele nu renunţă la luptă. Minaur are un final mai bun (scor parţial 5-1 în ultimele 10 minute), însă nu mai poate evita înfrângerea şi pierde cu 26-24.

 

SCM Râmnicu Vâlcea – CS Minaur 26-24 (16-12)

Sala sporturilor “Traian” – aprox. 2.000 de spectatori.

Arbitri: Anton Drăgănescu şi Adrian Eremia (Tg. Jiu).

Observator FRH: Ioan Şerbu (Bucureşti).

SCM Rm. Vâlcea: Dumanska (6 int. bune), Blazek (1 int. bune, a marcat 1 gol), Ciucă (2 int. bune, inclusiv un 7 m) – Fraga Fernandez 7(2), Vasileuskaya 5, A. M. Popa 3, Băcăoanu 2, Florică 2, Glibko 2, Lopez Herrero 2, Pricopi 1, Petrovic 1, Khouildi, Da Silva, Gavrilă, Badea. Antrenori: Fl. Pera, M. Rădoi, I. Kerekes Barbu.

CS Minaur: Medvedova (2 int. bune), Enache (6 int. bune, inclusiv un 7 m) – Lisewska 8 (5), Shteriova 7 (1), Burlachenko 2, Seraficeanu 2, Orşivschi 2, Tecar 2, Cîrstea 1, Taivan, Polocoşer, Bondar, Rysankova. Antrenori: C. Buceschi, M. Kovacs şi Cl. Cetăţeanu.

Aruncări de la 7 m: 3-7 (transformate 2-6, au ratat Glibko respectiv Lisewska).

Minute de eliminare: 6-8.