CS Minaur învinge pe Gloria Buzău şi urcă pe locul 5 în clasament

Derby-ul nou promovatelor din Liga Florilor a fost câştigat de CS Minaur Baia Mare, scor 25-23, cu SCM Gloria Buzău, într-un meci contând pentru etapa a IX-a. Chiar dacă oaspetele veneau în Maramureş după un rezultat de senzaţie, 27-17 cu SCM Craiova, câştigătoarea en-titre a Cupei EHF.

Băimărencele au avut o primă repriză excelentă, în care poloneza Sylwia Lisewska a punctat de 5 ori şi a asigurat un avantaj liniştitor pentru echipa lui Buceschi (16-10). Cristina Enache a răsplătit încrederea antrenorilor, care i-au încredinţat postul de titular în poartă şi a bifat 7 intervenţii în primele 30 de minute.

Întărite cu trei “straniere” din spaţiul ex-sovietic, Ilyina (Belarus), Vinyukova (Rusia) şi Gedroit (Lituania), dar şi cu două jucătoare experimentate provenite de la CSM Roman (echipă retrasă din campionat), Stoleru şi Simion, Gloria Buzău revine spectaculos şi reduce diferenţa până la 2 goluri (20-18 în minutul 48).  După un time-out inspirat al lui Costică Buceschi gazdele reuşesc să mărească avantajul la 4 goluri (24-20 în minutul 53). Moment în care solicită time-out şi antrenorul oaspetelor, Dumitru Muşi. Gruparea din Buzău face o mare risipă de energie dar Minaur gestionează atent finalul de meci şi câştigă cu meritat cu 25-23.

În urma acestui succes băimărencele au urcat pe locul 5 în clasament şi joacă etapa viitoare (joi, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în direct pe TVR HD), în deplasare, cu SCM Craiova.

 

CS Minaur Baia Mare – SCM Gloria Buzău 25-23 (16-10)
Sala Polivalenta “Lascăr Pană” – aprox. 1000 de spectatori.
Arbitri: Constantin Din (Bucureşti) şi Laszlo Gal (Harghita).
CS Minaur: Enache (9 intervenţii bune, a apărat inclusiv o aruncare de la 7 m), Medvedova (2 int. bune), Nastasă (a apărat o aruncare de la 7 m) – Lisewska 9 (3), Rysankova 6 (1), Shteriova 4, Seraficeanu 2, Orşivschi 2,  Burlachenko 1, Bondar 1, Taivan, Popescu, Polocoşer, Cîrstea, Tecar. Antrenori: Costică Buceschi, Magdalena Kovacs şi Claudia Cetăţeanu.
Gloria Buzău: Iordache (11 int. Bune, inclusiv o aruncare de la 7 m), Puşcaş (3 int. Bune) – A. Ilie 5 (3), M. Predoi 5, Ilyina 3, Vinyukova 3, Simion 2, D. Predoi 2, Subţirică 1, Stoleru 1, Mărginean 1, Gherman, Gedroit. Antrenor: Dumitru Muşi.

Aruncări de la 7m: 5-5 (transformate: 4-3; au ratat Lisewska respectiv Simion, A. Ilie).

Minute de eliminare: 2-6.