CS Minaur II a suferit prima înfrângere pe teren propriu

CS Minaur II a primit sâmbătă dupăamiază de la ora 16.00 vizita principalei candidate la promovare din Divizia A, seria B, la handbal masculin, CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu.

Îm ciuda faptului că la băimăreni au evoluat și câțiva din jucătorii primei echipe, oaspeții au dominat întreaga partidă, excepție făcând primele 15 minute, când gazdele au condus cu 4-2 (min. 10) și apoi au reușit să se mențină un timp la egalitate. Din minutul 23 gorjenii au reușit o serie de 4 goluri consecutive, în condițiile în care Minaur a ratat exasperant, nimerind de câteva ori și bara (8-13, min 26). Până la finalul reprizei oaspeții și-au păstrat avantajul de 5 goluri (10-15).

După pauză gorjenii se desprind la 7 goluri și soarta meciului pare pecetluită. Cu un joc ceva mai consistent în apărare, reușim totuși să ne apropiem chiar la un gol, principalul nostru marcator în această perioadă fiind Georgel Haiduc, care a înscris de 6 ori (21-22, min 52). În următoarele 5 minute ne menținem în plasa adversarilor și menținem speranța unei victorii (24-25, min, 57). Ratăm inexplicabil pe final și adversarii profită, avantajați și de câteva decizii de arbitraj la limită. Meciul se încheie cu scorul de 26-29 și CS Minaur II înregistrează prima înfrângere pe teren propriu. CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu își consolidează poziția de lider al clasamentului și își confirmă statutul de principală candidată la promovare.

CS Minaur II vs CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu: 26-29 (10-15)

Arbitri: Ciprian Foltic/Cristian Pipa (Oradea ).

Minute de eliminare: 8-4

Aruncări de la 7m: 5-6 (transformate: 2-3)

Portari: Apostu (6 intervenții, 1 de 7m), Bucătaru (7, 1 de 7m). Jucători: Haiduc (8 goluri, 1 din 7m), Halcă (4), Botea (4), Makaria (3, 1 din 7m), Yuriy (2), Oargă (2), Szabo (1), Căbuț (1), Pomian (1), Nagy, Stoean, Dedea, Lenghel, Boșca.