Căbuț, Dedea și Boșca – adversari pentru Minaur

Baia Mare Winter Cup 2018, cel mai puternic turneu de handbal al acestui început de an în România, la nivelul echipelor de tineret, debutează vineri 12 ianuarie, în Sala Sporturilor „Lascăr Pană” cu participare internațională.

Au răspuns pozitiv invitației CS Minaur două din cele mai titrate echipe de tineret din Ungaria, Pick Szeged și Ferencvaros TC. Acestora li se alătură echipa națională de tineret Under 21 a României și aripa tânără a CS Minaur, mai exact jucătorii sub 25 ani ai echipei.

De altfel România U21 se află în pregătire centralizată la Baia Mare, sub comanda lui Sandu Iacob.
De la Minaur vor absenta motivat Călin Căbuț, Adrian Dedea și Viorel Boșca, aceștia fiind la acest turneu componenți ai adversarei clubului băimărean, mai exact ai selecționatei naționale. Alături de ei, la naționala de tineret a mai fost convocat și Adrian Dedea, component al echipei secunde a CS Minaur și totodată al echipei Academiei de Handbal Minaur.

Pick Szeged U21 e o echipă aflată aproape de vârful piramidei clubului maghiar, al cărui departament juvenil are nu mai puțin de 20 de echipe, cu peste 350 de sportivi din 9 categorii de vârstă. Tehnicianul Szabo Levente aduce la Baia Mare o echipă extrem de tânără, chiar U20, care evoluează cu mult curaj în Liga a doua din Ungaria.

Ferencvaros TC nu este o forță în handbalul maghiar, echipa de seniori promovând sezonul trecut în prima ligă, unde acum se zbate pe ultimele locuri, însă la nivel de centru de juniori și tineret clubul are o pepinieră consistentă care dă an de an jucători echipelor de primă ligă.