Bistrița câștigă amicalul cu Minaur de la Școala 5

Vineri după-amiază, sala de sport de la Școala 5 a fost gazda partidei amicale dintre CS Minaur și Gloria Bistrița. Dacă fetele care au fost la loturile naționale au jucat, antrenorii principali n-au stat pe bancă, atât Costică Buceschi cât și Horațiu Pașca fiind prezenți la cursurile de Master Coach. S-au jucat trei reprize a câte 20 de minute fiecare, ambele echipe rulând toate jucătoarele avute la dispoziție. De la CS Minaur nu au evoluat Marija Shteriova și Cristina Ciaușescu.

Prima repriză a fost dominată de Minaur, care s-a impus cu 9-7, după care, în partea a doua, fetele de la Bistrița au fost mai atente și au fructificat mai multe contraatacuri: 9-14. În fine, repriza a treia s-a încheiat la egalitate, 9-9, astfel că scorul general a fost 27-30.

De remarcat revenirea în teren într-un joc a Helenei Rysankova, care a și marcat în două rânduri. Să sperăm că va fi o revenire de bun augur. În partea a treia a meciului, din păcate, s-a accidentat Andra Moroianu (probabil o entorsă la gleznă).

 

CS Minaur Baia Mare – Gloria Bistrița: 27-30 (9-7, 9-14, 9-9)

  • Arbitri: Florin Chinde – Alexandru Apostu (Baia Mare)
  • Aruncări de la 7m: 5-6 (transformate: 4-3). Minute de eliminare: 4-8
  • CS Minaur: Ana Maria Măzăreanu (5 intervenții, a apărat un 7m), Cristina Enache (8 intervenții, a apărat un 7m) – Yaroslava Burlachenko 1, Larisa Tămaș 1, Petruța Argyelan 2, Helena Rysankova 2, Roxana Szolosi, Anca Polocoșer, Oana Cîrstea, Camelia Hotea 1, Eva Kerekes 1, Mădălina Conache 2, Sonia Seraficeanu 1, Sylwia Lisewska 4, Oana Borș 3, Andreea Popa 2, Oana Bondar 3, Paulina Masna 4. Antrenori: Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu
  • Gloria: Ljubica Nenezic, Ana Maria Inculeț – Magda Paraschiv 1, Laura Pristăvița, Szilvia Szabo, Maria Tanc, Diana Șamanț 3, Valentina Ardean Elisei 4, Teodora Bloj 2, Dziana Ilina 2, Daniela Rațiu 1, Natalia Vasileuskaia, Andreea Tetean 3,  Ștefania Lazăr 4, Andra Moroianu, Mariana Costa 5, Bianca Zegrean 5. Antrenor: Radu Moldovan.

 

Următorul meci pentru CS Minaur va fi pe 2 noiembrie, pe teren propriu, cu Corona Brașov.