Băieții pierd la limită la Timișoara

Meci greu la echipa masculină sâmbătă dimineața la Timișoara. Poli a confirmat calculele hârtiei, câștigând meritat.

SCM Politehnica Timișoara – CS Minaur 25-23 (12-10)

Băieții noștri au început excelent partida fiind în permanență la cârma jocului până spre sfârșitul primei reprize, având chiar și 4 goluri în avans. Din păcate, după minutul 20 nu am mai reușit să facem jocul din prima parte. Minaur a mai înscris un gol până la pauză, primind în schimb altele șapte.

La reluare am reușit să revenim în joc, egalând (14-14). Am avut însă din nou câteva momente de cădere, ceea ce le-a permis timișorenilor să se desprindă până la 5 goluri, Ludovic Varo contribuind semnificativ prin paradele sale la victoria gazdelor.

Am suferit din nou la capitolul constanță în joc, cele câteva minute în care am jucat mai puțin concentrați fiind decisive. Minaur râmăne pe loc de play off și se pregătește de un șir de cinci meciuri teoretic mai accesibile.

Minaur: Țenghea, Apostu, Markelau – Csepreghi 8, Vujadinovic 4, Brajovic 4, Mureșan 2, Haiduc 2, Nagy 1, Popescu 1 (din 7m), Ștefan 1, Makaria, Pop, Căbuț, Szabo, Marta.

Antrenori: Raul Fotonea și Alexandru Sabou