Anunț de interes pentru suporterii băimăreni. S-a modificat locația pentru partida dintre Minaur Baia Mare și HC Dunărea Brăila

Partida din cadrul etapei a XV-a din Liga Florilor, CS Minaur Baia Mare-HC Dunărea Brăila va avea loc în Sala Sporturilor „Lascăr Pană”. Programată inițial să se desfășoare în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri”, locația a fost modificată.

Confruntarea dintre CS Minaur Baia Mare și HC Dunărea Brăila are loc duminică, 3 februarie, cu începere de la ora 17:30. Intrarea suporterilor se face pe bază de abonament sau bilet în valoare de 10 lei. Biletul de acces va putea fi achiziționat în ziua meciului cu începere de la ora 16:30, de la casa de bilete din incinta Sălii Sporturilor „Lascăr Pană”.